avalanse-bucegi-vreme-Paste-768x430_e129c.jpg

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că există risc mare de avalanșe în Munții Bucegi. Pe pantele mai înclinate, stratul instabil și umed de zăpadă din partea superioară a stratului de zăpadă poate aluneca spontan peste cel vechi, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și chiar mari dacă sunt angrenate straturile subiacente, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Vremea se încălzește la munte, fapt care va conduce la topirea zăpezii. Meteorologii au anunțat risc mare de avalanșe în Munții Bucegi, atenționare valabilă până pe 1 mai, ora 20.00.

La peste 1800 metri, potrivit ANM, stratul de zăpadă este umezit puternic în partea sa superioară, inclusiv în apropierea crestelor și are dimensiuni importante.

„În partea superioară se întâlnește un strat puțin stabilizat și umed, intercalat cu câteva cruste de gheață și depus peste straturile vechi ce au o rezistență scăzută spre sol, unde se întâlnesc cristale tip cupă, mai ales pe versanții nordici. Vremea caldă și ploile vor favoriza în continuare umezirea și topirea stratului. Pe pantele mai înclinate, stratul instabil și umed de zăpadă din partea superioară a stratului de zăpadă poate aluneca spontan peste cel vechi, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și chiar mari dacă sunt angrenate straturile subiacente, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici”, a anunțat ANM.

La altitudini mai mici de 1800 de metri, potrivit ANM, temperaturile crescute și ploile vor conduce la topirea accelerată a stratului.

„Spontan se pot declanșa avalanșe de mici dimensiuni și izolat medii unde sunt prezente acumulări mai vechi de zăpadă, în zona 1600-1800 m, riscul fiind crescut la orice supraîncărcări. Avalanșe declanșate la peste 1800 m pot coborî și la altitudini joase, pe anumite văi”, a mai anunțat ANM.

La Vârful Omu, mercurul în termometre va crește până la valori de 12 grade Celsius. Duminică temperaturile atmosferice ajung la 12 grade Celsius, însă va exista și un episod de ploi.

Sâmbătă și duminică, la Sinaia maximele anunțate sunt de 21 de grade Celsius, iar ploile sunt așteptate săptămâna viitoare, când sunt anunțate temperaturi maxime de 12 grade Celsius.


compass bilboard.jpg