retinut-politie_c9af6.jpg

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.

În fapt, la data de 22 martie 2021, polițiștii au fost sesizați de către un reprezentant al unei societăți comerciale situate în municipiul Brașov, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul societății, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora.

Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat din județul Iași, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.


compass bilboard.jpg