compass bilboard.jpg

tb-w600-h400-crop-int-8019dc6f39eb87460ccf80b250505b33_43bc4.jpg

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă pe raza județului Brașov, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar și în mijloacele de transport în comun, scopul acestor acțiuni fiind acela de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Țara Bârsei Brașov.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au verificat 202 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, fiind identificate 2 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, pentru una dintre acestea a fost dispusă măsura suspendării activității.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Vă reamintim faptul că scopul acestor activități desfășurate de către toate forțele de ordine ce au competență în domeniul ordinii și siguranței publice nu este acela de aplica sancțiuni contravenționale, dar nu vom tolera nicio abatere de la normele legale, astfel, vă aducem în atenție următoarele:

La data de 24 octombrie 2020, în jurul orei 19.25, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că la o societate comercială amplasată pe raza localității Bod din județul Brașov se desfășoară o petrecere privată, nefiind respectate prevederile legale impuse în perioada stării de alertă.

Astfel, polițiștii au procedat la legitimarea tuturor persoanelor aflate în interiorul imobilului unde societatea comercială își desfășoară activitatea, ocazie cu care au identificat atât administratorul localului, cât și persoanele participante, acestea fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 1000 lei.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști locali, au legitimat peste 2500 de persoane, au verificat peste 200 de mijloace de transport persoane și aproximativ 300 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 376 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 369 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 6 pentru fapte de natură economică și 1 pentru nerespectarea prevederilor legale privind organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

          Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate pentru abaterile constatate este de 39.500 lei.

          De asemenea, polițiștii au verificat peste 2100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Totodată, activitățile de verificare sunt adaptate de către polițiștii brașoveni în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au legitimat 23 de persoane și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 12 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire  la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și au legitimat 44 de persoane, fiind aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 1700 lei. 

Solicităm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate zonele unde această măsură este obligatorie și să respecte toate prevederile legale impuse în această perioadă.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.