Astăzi este marți, 13. Mesajul ISU Brașov

Marți, 13 octombrie, ISU Brașov organizează o serie de activităţi ce se vor desfășura sub sloganul “ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ!”.

Comunicatul ISU Brașov:

Multe persoane asociază ziua de marți, numărul 13 și pisica neagră cu ghinionul! Noi credem că „ghinionul” poate fi prevenit!

Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate dacă vă informați la timp și să știți cum să acționați corect! Este pentru binele dumneavoastră și al familiei dacă identificați potențialele pericole, vă însușiți și aplicați măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat iniţiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi – 13 este marcată Ziua informării Preventive.

Derulată sub sloganul „Acasă în siguranță”, activitatea urmărește conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor privind apărarea împotriva incendiilor în locuința proprie, cât și ce i-ar putea salva pe timpul nopții în cazul producerii unui incendiu (dotarea locuințelor cu detectoare de fum autonome și stingătoare de incendiu).

Campaniile derulate urmăresc implementarea obiectivelor parteneriatului „Împreună pentru Siguranţă” încheiat între IGSU şi E.ON, respectiv Delgaz Grid, orientate spre dezvoltarea comportamentului preventiv şi a atitudinii proactive în rândul comunităţii, în special pentru reducerea semnificativă a numărului victimelor în cazul incendiilor la locuințe și altor situații de urgență.

De asemenea, tot astăzi, 13 octombrie, este marcată și Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor moment de readucere în atenție modul în care comunităţile din întreaga lume depun eforturi pentru reducerea expunerii la dezastre şi conştientizarea importanței gestionării tipurilor de risc.

Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor a fost instituită în 1989, la iniţiativa Adunării Generale a Naţiunilor Unite pentru promovarea unei culturi globale de sensibilizare a riscurilor şi de reducere a dezastrelor.

Destinată creșterii gradului de conştientizare la nivel mondial privind acţiunile, politicile şi practicile adoptate pentru reducerea expunerii la dezastre la nivel comunitar, această zi contribuie la salvarea oamenilor și a bunurilor acestora.

Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență accesați portalul https://fiipregatit.ro/ sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...

Erfahrungen mit der Wettplattform bwin

Der Sportwettenanbieter bwin hat sich über Jahre hinweg als feste Größe im Markt etabliert und bietet eine breite Palette an Wettmöglichkeiten. Viele Nutzer schätzen...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577

The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used. When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...
Exit mobile version