compass bilboard.jpg

inspectia_muncii-ITM-678x381_a4c8e.jpg

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 26 iulie 2020, în jurul orei 15.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în interiorul unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov, jud. Brașov, a avut loc un accident de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că o femeie, care se afla în timpul serviciului, s-ar fi dezechilibrat și și-ar fi provocat leziuni la nivelul unuia dintre membrele inferioare.      

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Aceasta a fost transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.