compass bilboard.jpg

ZTZkOWZkNzM4ZGM2NTViYzdiMzExZjc3MQ.thumb_230fa.jpg

Potrivit IPJ Brașov, la nivelul Secției 3 Poliție Brașov, în acest moment, 2 polițiști sunt confirmați cu Covid-19, sens în care au fost demarate procedurile legale de către Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Spațiile de lucru au fost dezinfectate cu substanțe bactericide în totalitate, iar starea de sănătate a tuturor colegilor, prioritară in toată aceasta perioadă, este monitorizată constant, inclusiv prin înregistrarea temperarurii corporale.
La nivelul tuturor subunităților din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt luate constant măsuri de dezinfectare a spațiilor de lucru, a autovehiculelor și a dotării.

De asemenea, la nivelul unității, încă de la data declarării stării de urgență, a fost implementat un program diferențiat, în schimburi, iar activitățile care presupun formarea unor grupuri de persoane au fost suspendate.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Precizăm faptul că birourile în care functionează spațiile de lucru permit desfășurarea activităților cu păstrarea regulilor de distanțare socială.