compass bilboard.jpg

bogdan-despescu-696x463_a853f.jpg

Așa cum era de așteptat, urmare a cifrelor publicate de GCS, în ultimele zile, autoritățile ”se pun cu răul” pe cei care nu respectă regulile de distanțare socială și de igienă.

O atenţie sporită pe litoral şi în zonele turistice de munte.

„Au fost stabilite mai multe măsuri: suplimentarea efectivelor şi forţelor care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară; organizarea unor grupe de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe, sub coordonarea prefecţilor cu scopul de a analiza situaţia operativă şi direcţionarea forţelor către zonele de risc”, a anunţat, vineri dimineaţă, Bogdan Despescu.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Am stabilit organizarea unor acţiuni cu efective mărite, în mai multe zone, zone aglomerate centre comerciale, pieţe, atât în zona urbană, cât şi rurală. De asemenea, acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse.

Vom organiza acţiuni cu forţe mărite, detaşate din ţară şi din IGPR, Jandarmeria Română, cu tot ce înseamnă angrenarea unor tehnici de documentare şi aprobare a acestor activităţi, astfel încât să existe măsuri de protejare a cetăţeanului.

Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economic.

Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom lua toate măsurile necesare, a mai afirmat Despescu.