compass bilboard.jpg

inspectia_muncii-ITM-678x381_bc3ce.jpg

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 03 iunie 2020, în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 57 ani, care desfășura activități de consolidare și reabilitare a unui imobil situat în municipiul Brașov, a fost implicat într-un accident de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, bărbatul, în timp ce desfășura activitățile anterior menționate, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, suferind leziuni la nivelul capului,

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Bărbatul s-a deplasat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.