compass bilboard.jpg

646x404_e10af.jpg

Comercianții care au contrafăcut spirt medicinal cu alcool metilic și au ucis astfel cel puțin zece persoane, se apără în instanță spunând că lichidul nu era destinat consumului intern.

Ali Dawoud (65 de ani) şi Fuad Ahmmed (57 de ani) au recunoscut în instanţă că au contrafăcut alcoolul sanitar, conform Adevarul.

Însă au încercat să minimalizeze acuzaţia de ucidere din culpă, apărându-se că lichidul nu era destinat ingerării.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Conform unor surse judiciare, citate de Adevarul, în faţa judecătorilor, arabii ar fi prezentat chiar eticheta ce era pusă pe sticle şi în care scrie că lichidul este pentru uz extern.

Arabii sunt acuzaţi de ucidere din culpă, înşelăciune şi falsificare de produse şi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile luni seară, 4 mai.

Măsura a fost luată după ce în mai multe localităţi din zona Moldovei au fost înregistrate zece decese. Persoanele decedate au între 45 şi 55 de ani. Cei zece erau din comunele Stolniceni Prăjescu, Deleni, Sineşti, Todireşti, Sineşti şi Ciurea. Trei dintre aceste persoane sunt din aceeaşi localitate, Stolniceni Prăjescu, şi au murit în aceeaşi noapte la un interval scurt de timp.

Citește mai multe pe Observator.tv

 

Despre autor
Author: Georgiana Kelemen
editor
Din 2013, face parte din echipa Observatorulph.ro și este editor de știri pe domeniile de larg interes. Din 2019, este și editor al Observatorulbv.ro.
De același autor