compass bilboard.jpg

a2edee47-274e-4faa-ad11-839ee2121e1a_48a1d.jpg

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Brașov care se deplasa cu un mijloc de transport RATBV joi seară, în jurul orei 20.00. Până la sosirea echipajelor medicale, acesta a murit. 

Potrivit IJP Brașov,  un bărbat care se deplasa în calitate de pasager, cu un mijloc de transport în comun, a solicitat intervenția unuia echipaj medical, întrucât acuza stare de rău.

Cadrele medicale care s-au deplasat l-a fața locului au declarat decesul persoanei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.