compass bilboard.jpg

arma2_52c9e.jpg

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea” și ”lovirea sau alte violențe”.

În fapt, la data de 09 ianuarie, în jurul orei 16,00, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din orașul Râșnov, județul Brașov cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DC 14, ar fi fost amenințat și agresat fizic de către persoane necunoscute.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul în cauză se deplasa cu auto din direcția Șoarș spre Felmer, iar în apropierea localității Felmer s-a intersectat cu un autoturism în care se aflau 3 persoane.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pe fondul unor discuții în contradictoriu în legătură cu legalitatea unei partide de vânătoare, persoana vătămată ar fi fost agresată fizic și amenințată de către una dintre cele trei persoane, identificată de polițiști ca fiind un bărbat în vârstă de 67 ani din municipiul Făgăraș.

În urma verficărilor efectuate, cadrele de poliție constatat faptul că cele trei persoane au participat la o partidă de vânătoare organizată legal, conform autorizației de vânătoare colectivă emisă la data de 07 ianuarie 2020.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 sursa foto: jurnalulolteniei.ro