compass bilboard.jpg

WhatsApp_Image_2019-12-11_at_10.56.20_18ed3.jpeg

Miercuri Inspectoratul General al Poliţiei Române distruge 1.800 kg. de droguri (heroină, cocaină, cannabis, rezină de cannabis, amfetamină, opium, M.D.M.A.) cu sprijinul unui operator autorizat pentru distrugerea de substanţe periculoase.

Drogurile au făcut obiectul confiscărilor aferente perioadei 2001 - 2019, în 1.150 de dosare penale soluţionate definitiv de către instanţele de judecată şi unităţile de parchet.

Potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri „drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate autorizată, în prezenţa unei comisii.

Aceasta este formată din judecătorul delegat cu executarea, câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog, al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, un specialist din cadrul formaţiunii centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte al aceleiaşi unităţi.