compass bilboard.jpg

ok-8_55b0e.jpg

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de ”furt”.

 

În fapt, la data de 06 octombrie a.c., polițiști din cadrul Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, au depistat, în flagrant, două persoane care au sustras un contor de gaz, instalat în holul unui bloc de locuințe situat în municipiul Brașov.

Autorii faptei au fost identificați ca fiind doi bărbați cu vârsta de 38 ani, respectiv 48 ani, ambii din municipiul Brașov.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat în interiorul autoturismului aparținând bărbatului în vârstă de 48 ani, încă un contor de gaz, cu privire la care s-a stabilit că a fost sustras de către aceleași persoane.

 

Față de cei doi bărbați prinși în flagrant, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

sursa foto: unupetrotus.ro

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook