compass bilboard.jpg

167_image_2_ad872.jpg

În cartierul 1 mai-Vulcan din Brașov se află secția exterioară de bolnavi cronici a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie. Fostul asistent-șef de aici e acuzat că timp de mai bine de zece ani a furat banii pacienților. Prejudiciul ar fi uriaș – jumătate de milion de euro, iar DIICOT a început o anchetă.

 

„(Cum a fost posibil să se întâmple asta? Adică el avea dreptul să primească banii ăștia?) El nu avea dreptul. El nu avea dreptul să primească. Pacienții trebuiau să primească banii. El nu avea dreptul la fondurile lor.( Și cum a ajuns să primească… Cum ajungeau banii la el?) E… Îmi pare rau că nu vă pot răspunde, dar e o comisie de ancheta care va stabili”, spune Nicusor Bâgiu, manager, pentru digi24.ro.

Într-o clădire veche de 54 de ani ce a aparținut unei foste exploatări miniere își duc viața întunecată 150 de oameni. Fiecare dintre ei primește lunar fie o indemnizație de handicap, fie o pensie de urmaș sau de boală. Pentru cei care au fost declarați fără discernământ exista un tutore, sau un curator. Care ar fi trebuit să se asigure că sunt tratați cum trebuie și să le adiministreze veniturile lunare.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

Fostul asistent-șef i-ar fi vizat pe cei de a căror soartă nu s-a interesat nimeni ani de zile.

 

Abia după ce unul dintre acești pacienți a murit, curatorul său – cel care-l avea în grijă prin sentință judecătorească – a aflat că omul ar fi trebuit să primească lunar pensie, dar timp de aproape zece ani banii nu apăruseră nicăieri.

„A fost posibil ca un fost beneficiar al unui centru de plasament să trăiască 10 ani într-o secție de psihiatrie exterioară, să ajungă să moară, moment în care, odată cu decesul, persoana care îi era tutore, numita prin hotărâre judecătorească, și anume șefa de plasament a centrului din care a plecat să vină pentru prima dată, după decesul acestui om să spună ca a descoperit brusc că acest om a avut un certificat de încadrare în grad de handicap, a avut dreptul la o pensie și pensia i-a fost furată  de un angajat a secției de psihiatrie.

„Am dispus o comisie de analiză, care a analizat dacă banii pacienților au fost cheltuiți. Dacă există bonuri, dacă există înregistrări și am constatat că nu există absolut nimic”, spune Nicusor Bâgiu, manager.

 

Unii copiii vin în vizită o dată pe lună. Ca să încaseze pensia părinților.

„Ea fumează de la alţi pacienți câte o țigară. „Nu-mi luați nimic că vin fetele și le dau banii. Fetele – foarte cochete, foarte îngrijite, doamne. Și vin și iau banii mamei. Statul o ține pe mama cu bani, cu toate cheltuielile”, spune asistenta de la psihiatrie.

În timpul discuției cu asistenta, cele două fiice ale pacientei așteptau să le fie înmânați banii.

 

Pensia mamei lor este de 600 de lei. O sută de lei este taxa pentru că femeia stă în spital, restul banilor ajung la ele. Fiicele femeii spun că timp de șase luni pensia mamei lor ar fi fost „încasată” de fostul asistent-șef de la care ar fi fost imposibil să recupereze banii.

DIICOT Brașov cercetează acest caz in rem. Acuzațiile sunt de delapidare, înșelăciune, abuz în serviciu și organizare de grup infracțional.

citește mai multe pe Digi24.ro

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


 

KHS-2019-Banner-300x600_e2174.gif