compass bilboard.jpg

actiune-politia-3_c5d02.jpg

Miercuri, în intervalele orare 09.30-13.30 și 16.00-20.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier Sibiu, au organizat și desfășurat pe raza județului Brașov o acțiune în “CASCADĂ”, care a vizat combaterea încălcării regimului legal de viteză pe DN1.

 

În cadrul acțiunii, polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră au aplicat 182 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38.000 lei, dintre care 164 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 18 pentru alte abateri, toate acestea fiind aplicate în temeiul prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 9 permise de conducere, dintre care 2 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale și 7 pentru efectuarea manevrelor de depășire neregulamentară.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni privind siguranța circulației.

 

Pe perioada sezonului de vară, având în vedere intensificarea valorilor de trafic, polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Brașov vă recomandă:

  • Să adaptați în permanență viteza la condițiile de drum și trafic!

  • Să efectuați depășiri în condiții de siguranță!

  •  

    Să păstrați, în mers, o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față pentru a putea opri în condiții de siguranță!

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook