CCR discută miercuri sesizările Avocatului Poporului, vizând eliminarea pensiilor speciale și starea de urgență

În plin scandal legat de decizii mai vechi, Curtea Constituțională a României se reunește astăzi pentru a analiza două dintre cele mai sensibile teme ale momentului din societatea românească.

CCR are miercuri pe ordinea de zi sesizări ale Avocatului Poporului referitoare la OUG privind starea de urgenţă, precum şi sesizările Avocatului Poporului şi ale ICCJ vizând legea de eliminare a pensiilor speciale.

CCR discută şi obiecţiile de neconstiuţionalitate ale PNL în legătură cu legile PSD care acordă facilităţi fiscale agenţilor economici şi propun suspendarea rambursării creditelor la bănci.

”Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1 ) – f) şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său.

Prevederile art. 14 lit. c1 ) – f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituţionale, întrucât permit Preşedintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenţia legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice şi prin restrângerea efectivă a exerciţiului drepturilor omului.

În esenţă, Avocatul Poporului consideră că dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Preşedintele poate legifera în perioada stării de urgenţă sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, aşa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorităţi executive, Guvernul”, preciza Avocatul Poporului, pe data de 16 aprilie.

În privința pesnsiilor speciale, Avocatul Poporului declara: ”În primul rând, este vorba despre nerespectarea prevederilor clare din Constituţie cu privire la compunerea Parlamentului care poate modifica Statutul deputaţilor şi senatorilor, inclusiv toate aspectele financiare ce ţin de asta. Constituţia spune clar că se poate face numai în şedinţă comună a celor două Camere. Noi am avut din păcate doar un vot în Camera Deputaţilor. Deci este o încălcare a Constituţiei, în opinia noastră.

(…)Există multiple decizii ale CCR, începând cu 2010, pentru că sunt vreo cinci decizii ale CCR, care se referă la anumite categorii profesionale, la statutul lor constituţional şi care au fost foarte ferme în a aprecia tipurile de pensii care li se cuvin acestora”, afirma Renate Weber.

Revenim cu detalii, după încheierea ședinței de astăzi a CCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version