Părinții vor putea plăti taberele copiilor cu vouchere de vacanță. Un proiect legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților ca for decizional și urmează ca proiectul să ajungă la președintele României pentru promulgare.
„Dacă acest proiect va ajunge în Monitorul Oficial este important să știm că din voucherele de vacanță ale părinților vor putea fi suportate și cheltuielile cu taberele școlare, fie că vorbim despre tabere naționale sau tematice. Singura condiție este ca aceste tabere să se desfășoare pe teritoriul României.
Cum se vor achita aceste tabere cu voucherele de vacanță însă urmează să fie stabilit printr-un ordin comun al ministerelor Educației și Finanțelor”, a transmis Raluca Bîrcă, reporterul Antena 3.
Cardurile de vacanță pentru anul 2022 au început deja să fie încărcate de către angajatori. Termenul de valabilitate a voucherelor neutilizate din 2019 și 2020 a fost prelungit până în luna iunie 2022.
„Încă de când Guvernul a anunțat că, în 2022, va emite din nou vouchere de vacanță, am așteptat vestea că românii se vor bucura iarăși de un stimulent financiar important pentru a călători în țară. Sezonul de vară este cea mai aglomerată perioadă pentru turismul românesc și ne dorim să convingem cât mai mulți români să dea o șansă turismului intern. Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, turiștii deja își fac planuri pentru lunile de vară”, a declarat CEO al platformei hoteliere online, Ferenc Rigo.
Tichetele de vacanță vor fi disponibile doar pe suport magnetic, pe un card alimentat cu suma de 1.450 de lei. Nu doar bugetarii vor beneficia de voucherele de vacanță, ci și cei care lucrează la firme private pot primi până la șase salarii minim pe economie.
