Consumatorii casnici cu datorii la curent și gaze nu vor mai putea fi debranșați chiar dacă nu sunt „vulnerabili”

Miercuri, 12 ianuarie 2021, ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat că va reintroduce imposibilitatea debranșării pentru toate categoriile de consumatori casnici, nu numai pentru cei vulnerabili, așa cum este stipulat în lege în prezent.

Această hotărâre a fost luată în urma neregulilor constatate de către ministru în ceea ce privește facturile primite de către consumatori.

În Legea consumatorului vulnerabil și în Legea plafonării și compensării există obligativitatea nedebranșării consumatorului vulnerabil.

După ce am văzut ce fac furnizorii, emit facturi, forțează plata acestor facturi, existând acest risc al debranșării, evident, în momentul când le dăm o sancțiune pe facturi, de refacere a facturii, de o nepercepere a penalităților, evident că trebuie să ne asigurăm că nu pot fi abuzuri din partea furnizorilor împotriva oamenilor care nu au capacitate de negociere cu furnizorii, așa cum probabilitatea să aibă firmele mari, ne asigurăm că nu pot să îi debranşeze.

Pe toată perioada aceasta de aplicare a legii nu vor fi debranșări, nu numai pentru consumatorii vulnerabili, care sunt protejați, ci și pentru restul consumatorilor. Lucrurile sunt simple.”, a spus Virgil Popescu în cadrul conferinței de presă susținută la Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei a anunțat acum că interzicerea debranșării va fi reintrodusă, cel mai probabil prin ordonanță de urgență săptămâna viitoare, ca urmare a neregulilor privind facturile primite de consumatori.

Furnizorilor de rea-credință li se pregătește amenda pe cifra de afaceri

Pentru furnizorii care nu au respectat legea când au calculat facturile, Ministerul Economiei pregătește o serie de amenzi mai ferme.

Există, în momentul de față, două tipuri de sancțiuni care pot fi date: una pe legea ANPC-ului, pe practici înșelătoare.

Evident, din moment ce tu emiţi altă factură decât trebuie, decât ar trebui în lege, încerci să înșeli acest om, să îi iei niște bani în plus, și alta pe Legea energiei electrice, pe care o poate aplica, care este mult mai mare, pe care o poate aplica ANRE-ul. De aceea, mă bucur că intră în control ANRE-ul, pentru că poate să aplice amenzi mai mari pe același tip de contravenții.

Ne gândim să punem și în Legea plafonării, suplimentar, de ce nu, o amendă la cifra de afaceri pentru cei care fac în mod repetat, pentru că am văzut că s-au făcut în mod repetat, s-au făcut și în noiembrie, s-au făcut și în decembrie.

Şi, aici, modul repetat ăsta trebuie gândit foarte bine, repetat o factură, două, trei… Păi ei au emis milioane de facturi, au dat drumul la milioane de facturi către clienți, făcute în mod eronat.”, a declarat Virgil Popescu în cadrul conferinței de presă.

Conferința de presă a avut loc miercuri, 12 ianuarie 2022, iar briefingul integral îl puteți consulta pe site-ul Ministerului Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...