Medic_1_ccb9e.jpg

Românii vor putea să-și facă mai ușor analizele medicale. 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate cu echipamente din fonduri PNRR. Ce se schimbă odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru cu medicii de familie.

Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie:

„Sunt mai multe schimbări, pentru că începând cu data de 1 iulie va intra în vigoare noul contract-cadru care va viza și aspecte în ceea ce privește prevenția, dar acele particularități care vin din PNRR le așteptăm ceva mai târziu.

Pacienții – fie că este vorba despre copii sub 18 ani, despre persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani sau de persoane de peste 40 de ani – să beneficieze, cu o anumită cadență, de anumite examene profilactice, adică de o consultație de la medicul de familie, în care să fie identificați factorii de risc, căreia i se pot adăuga unele investigații de laborator care să evidențieze aceste riscuri.

Aceste analize sunt necesare și pentru monitorizarea pacienților cu boli cronice – aici ne referim la astm bronșic, bronhopneumopatie, diabet zaharat, hipertensiune, boală cronică la rinichi – care și ele sunt la fel de importante în economia unui management corect al unui astfel de pacient cu boală cronică.

Laboratoarele aveau prin contract o obligație ca 10 la sută din fondurile care erau destinate de către Casa Asigurărilor de Sănătate să fie asigurate din venitul propriu pentru prevenție. Ei bine, acest „din venitul propriu” a făcut ca această reglementare să nu poată fi aplicabilă, iar pacienții care aveau nevoie de aceste examene profilactice să nu poată să beneficieze de ele.

Așadar, până acum, plecam de la medicul de familie cu o trimitere pentru analize de bază, mergeam la o clinică și acolo ni se spunea adesea: „Nu mai avem plafon”. De la 1 iulie, autoritățile promit că accesul la analizele decontate de stat va fi mai ușor. „Am văzut și eu declarațiile oficialilor, dar eu nu pot să vă confirm încă acest lucru, pentru că aștept și eu formula finală a normelor de aplicare a contractului-cadru în care să fie evidențiat acest lucru.”

sursa declarații Digi24


compass bilboard.jpg