compass bilboard.jpg

bona2-696x484_abd99.jpg

Începând de astăzi, părinții pot cere de la primării bani de bonă pentru copiii mici. Înainte de a depune cererile și documentele necesare, interesați-vă la primărie dacă există fonduri pentru acest program social.

Potrivit Legii 35/2020, care a intrat în vigoare la 1 iunie, primăria trebuie să aloce fonduri de la bugetul local pentru ajutorul de bonă și tot ea stabilește o metodologie locală de aplicare a legii.

Până acum, Primăria Ploiești nu a anunțat public un astfel de demers, deși alte municipalități au făcut-o deja. Este vorba de primării precum Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Sibiu.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Documente necesare

Astfel, potrivit avocatnet.ro, ajutorul pentru plata bonei se acordă în baza unei documentații depuse la primărie, care constă în:

  • o cerere pentru acordarea ajutorului;
  • o copie a documentului de identitate al părintelui care cere ajutorul;
  • o copie a certificatului de naștere al copilului/copiilor pentru care se cere ajutorul;
  • copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor (dacă e cazul);
  • adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele șase luni de membrii familiei, eliberate de angajator ori de Fisc; sau:
    • în cazul persoanelor care desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, declarația fiscală prevăzută de lege (declarația unică pentru persoanele fizice);
    • în cazul șomerilor, documentele de la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă din care reiese calitatea de șomer și faptul că n-au refuzat locuri de muncă;
  • copia documentului în baza căruia se desfășoară activitatea de bonă (contractul individual de muncă al bonei, ce este încheiat cu firma care a angajat-o să presteze serviciile, sau documentul din care reiese că bona lucrează ca persoană fizică autorizată).

Documentația se depune, mai precis, la serviciul public de asistență socială al primăriei.

Cine beneficiază de aceste fonduri

Pot cere banii de bonă părinții care au copii care n-au împlinit încă șase ani, dacă aceștia nu se duc nici la creșă, nici la grădiniță.

Ajutorul lunar se acordă dacă venitul lunar net pe membru de familie este de cel mult 3.500 de lei (banii care ajung efectiv în mâinile părinților, fără să intre la socoteală taxele pentru venituri). Pentru a calcula venitul lunar net, se ia în calcul media venturilor nete din ultimele șase luni. Ajutorul efectiv este între 250 și 710 lei, în funcție de veniturile familiei.

Citește articolul integral pe avocatnet.ro