Cum pot obține finanțare europeană fermierii afectați de criza Covid. Precizări APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrul Județean Prahova, a transmis, miercuri, o serie de clarificări cu privire categoriile de beneficiari eligibili care pot accesa fonduri europene, acordate drept sprijin pentru fermierii afectați în mod deosebit de criza Covid-19.

Programul vizează acordarea de fonduri europene în baza Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Astfel, potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), „prin Centrul Județean Prahova, potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare, care au depus Cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19”.

Fermierii activi sunt:

  1. a) beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente Cererii unice de plată din Campania 2019;
  2. b) beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OMADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare.

„Articolul 9 privind ”Fermierul activ” din Regulamentul (UE) nr. 1307 și legislația națională menționează și impun verificări pentru respectarea condiției de fermier activ doar pentru  plați directe: „Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăți directe, calculate potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, denumit în continuare Regulamentul nr. 639/2014, plăți care nu ar fi depășit cuantumul de 5.000 euro, și care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă în cadrul exploatației sale, definită potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c), d) și e), este fermier activ și poate beneficia de plăți directe”, a anunțat APIA.

Prin urmare, spun reprezentanții APIA, „un fermier doar cu ANT nu se supune verificărilor specifice pentru „fermierului activ”, dar în mod obligatoriu trebuie să desfășoare activitate agricolă pentru a putea beneficia de ajutoarele excepționale acordate fermierilor afectați de criza COVID-19”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version