Numărul accidentelor grave cu trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani

Statistica a fost comunicată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România. Creșterea accidentelor cu trotinete electrice vine pe fondul creșterii vânzărilor acestora și a modului iresponsabil în care sunt conduse de o parte a deținătorilor.

Sunt ușoare, se conduc cu viteză destul de periculoasă, apar de niciunde, iar unii dintre cei care le manevrează nu respectă regulile de circulație, crezând că se pot strecura oricum și că ceilalți participanți la trafic sunt datori să îi evite în orice circumstanțe. Nu întotdeauna au noroc.

UNSAR: ”Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii 4 ani.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice.

Urmare a acestora, 13 persoane şi-au pierdut viaţa, peste 200 de persoane au fost rănite grav şi 12 rănite uşor.”

Majoritatea accidentelor s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârşite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe sens opus.

Citește continuarea pe www.icars.ro AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...