dacia-spring_9e97f.jpg

În perioada imediat următoare reprezentanţii Dacia ar trebui să anunţe preţurile primului model electric, Spring, dar în presa franceză au apărut deja unele cifre sosite pe căi semi-oficiale, potrivit adevarul.ro.

Vor fi două versiuni de echipare, cu preţuri de la 16.990 euro la nivelul de  Confort (care cuprinde dotări precum climatizare) şi de la 18.490 euro pentru echiparea Confort Plus care include, printre altele şi ecranul tactil şi vopseaua metalizată, arată automobile-magazine.fr.

Având în vedere că prin Programul Rabla Plus cei care achiziţionează o maşină electrică primesc o subvenţie nerambursabilă 10.000 de euro, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al automobilului, un mic calcul ne arată că în România preţurile de achiziţie vor porni de la aproximativ 9.000 de euro.

Modelul are la bază Renault K-ZE, care se vinde pe piaţa din China la un preţ de aproximativ 8.000 de euro şi care la rândul lui este derivat din SUV-ul pe benzină Kwid, dezvoltat şi fabricat de Renault în India, pentru piaţa locală.

Fişă tehnică

Ţara de producţie: China

Lungime : 3 734 mm

Lăţime : 1 622 mm (1 770 mm cu oglinzile retrovizoare)

Înălţime : 1 516 mm

Ampatament : 2 423 mm

Gardă la sol gol : 150 mm Motor electric 33 kW (44 CP)

Baterie : 26,8 kWh

Încărcare : AC până la 6,6 kW / DC până la 30 kW (opţional)

Autonomie : 225 km WLTP / 295 km WLTP City, poate scădea la sub 180 km la viteze mari sau pe vreme rece

Viteză maximă : 125 km/h

sursa: adevarul.ro


compass bilboard.jpg