compass bilboard.jpg

RCA-pe-o-luna-1_99961.jpg

Începând din această săptămână, șoferii vor putea dovedi că au asigurare RCA valabilă, în cazul unui control în trafic al Poliției, prin oricare din următoarele trei modalități: prezentând polița și contractul RCA pe suport de hârtie sau în format electronic ori prin informația rezultată din interogarea bazei de date AIDA care conține polițele RCA valabile, încheiate pe teritoriul României. Aceste modificări legislative au fost publicate luni, 7 septembrie, în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare în următoarele 3 zile de la data publicării.

ASF a adus modificări, în data de 26 august 2020, normei 20/2017 în privința modalităților care atestă încheierea asigurării RCA în cazul controalelor efectuate în trafic de către Poliție, iar luni, 7 septembrie acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, dovada încheierii asigurării RCA se poate face prin oricare din următoarele modalități:

  • a) polița de asigurare RCA și contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic;
  • b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României și numai pentru perioada menționată în aceasta, sau polița de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spațiului Economic European și a Confederației Elvețiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic.
  • c) informația rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existența unui contract RCA valabil la data interogării.
Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește continuarea pe hotnews.ro

sursa: orademedia.ro