Senzori pentru măsurarea calității aerului, instalați în Brașov

Primăria Brașov a achiziționat primii 12 senzori din sistemul de măsurare și monitorizare a parametrilor de calitate a aerului pentru spațiile publice din Municipiul Brașov, iar de săptămâna viitoare speră să demareze montarea acestor echipamente. Municipalitatea le propune brașovenilor ca în următoarele zile să transmită propuneri de locații care să fie monitorizate cu ajutorul acestor sisteme, pe lângă cele unde au existat, de-a lungul timpului, sesizări legate de calitatea aerului.

,,După cum spuneam și la începutul săptămânii, Municipalitatea și-a asumat niște ținte privind calitatea aerului, care să fie atinse până la sfârșitul anului 2022. Obiectivul nostru este ca până atunci să depășim aceste ținte, pentru a avea siguranța că brașovenii vor respira un aer curat. Pe lângă măsurile pe care deja le implementăm, trebuie să și monitorizăm calitatea aerului și să identificăm zonele în care indicii de poluare sunt depășiți, astfel încât să putem implementa și alte măsuri, acolo unde este nevoie, pentru îmbunătățirea calității aerului. Le-am cerut colegilor car se ocupă de instalarea acestor senzori ca, pe lângă zonele unde de-a lungul timpului au fost sesizări sau unde există sisteme de monitorizare a calității aerului, să îi întrebăm și pe brașoveni unde consideră necesar a instala acești senzori. În această etapă, am achiziționat 12 senzori, dar proiectul va fi extins, astfel încât să avem o monitorizare corectă și în timp real asupra calității aerului din orașul nostru. Informațiile culese vor fi transmise și l Agenția de Mediu și la Garda de Mediu, și le vom publica și pe site-ul primăriei“, a declarat primarul George Scripcaru.

În această prima etapă, Primăria Brașov a achiziționat trei tipuri de senzori, împreună cu accesoriile necesare punerii în funcțiune și alimentării electrice a lor, precum și aplicațiile software necesare integrării în sistemele informatice existente la nivelul primăriei. Acești senzori vor vor fi montați pe stâlpii de iluminat.

Tipul 1 de senzori, uRAD Monitor, model A3, 5 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, compuși volatili, particule în suspensie PM 2,5, CO2, formaldehidă.

Tipul 2 de senzori, uRAD Monitor model Smoggie PM, 5 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, particule în suspensie PMl0, PM 2,5 si PM l.

Tipul 3 de senzori, uRAD Monitor Industrial, 2 bucăți, permite măsurarea parametrilor ca: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, particule în suspensie PM1, PM2,5, PM10,  O3, NO2, SO2, CO.

Aplicația instalată în cloud va da posibilitatea urmăririi în timp real a citirilor tuturor senzorilor, de asemenea permite afișarea de grafice și alerte cu privire la depășirea pragurilor pentru diverși parametri măsurați.

,,Primăria Brașov a întreprins o serie de acțiuni cuprinse în Planul Integrat de Calitate a Aerului pentru 2018-2022 printre care și instalarea unui ansamblu de echipamente necesare realizării unor puncte de monitorizare a parametrilor de calitatea a aerului pe domeniul public al municipiului Brașov – respectiv senzori de mediu, împreună cu aplicația software pentru vizualizare parametrilor măsurați și pentru realizarea de statistici și analize de date. Parametrii măsurați vor fi analizați în cadrul laboratorului urban înființat de municipalitate în CATTIA (Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri, n.n.), laborator în care se vor testa diverse tehnologii inovative, senzori de mediu, stații meteo, în vederea replicării la nivelul întregului municipiu a tehnologiilor care vor fi considerate bune practici și care  se vor preta pentru a fi extinse pe întreg teritoriul municipiului. În acest moment au fost achiziționate echipamentele, au fost furnizate, și urmează instalarea senzorilor pe domeniul public. Noi am demarat o procedură de consultare cu factorii interesați și cu populația privind locul de amplasare a acestor senzori. Am analizat mai multe potențiale locații, vom transmite informări către Garda de Mediu și Agenția de Protecție a Mediului, și totodată așteptăm, pe adresa contact@brasovcity.ro, propunerile din partea cetățenilor. Așteptăm cu interes aceste propuneri și sperăm ca săptămâna viitoare să trecem la instalarea senzorilor pe domeniul public al municipiului Brașov“, a declarat Gabriela Vlad, directorul Direcției Tehnologii Informaționale și Servicii Electronice din cadrul Primăriei Brașov.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version