Proiectul de buget al orașului Brașov, lansat în dezbatere publică

Primăria Brașov a anunțat, luni, lansarea, în dezbatere publică, a bugetului municipiului. Pentru anul 2020, bugetul estimat se cifrează la aproximativ 816 milioane lei, prioritare fiind continuarea lucrărilor deja începute.

Proiectul de buget pe anul 2020 se află în dezbatere publică în următoarele 15 zile, a anunțat Primăria Brașov.

,,Este un buget echilibrat, care se încadrează în ceea ce ne-am propus pentru anul 2020: continuarea proiectelor de mobilitate urbană, continuarea sau demararea de noi proiecte de investiții pentru dezvoltarea orașului, a celor pentru creșterea calității infrastructurii de educație și a celor care au ca efect o îmbunătățire a condițiilor de mediu. Acest buget răspunde necesităților municipiului Brașov pentru acest an, începând cu asigurarea sumelor necesare pentru domeniile de activitate care trebuie finanțate de la bugetul local, continuând cu finanțarea investițiilor noi sau în derulare și cu implementarea proiectelor prevăzute în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și în Planul privind Calitatea Aerului și, nu în ultimul rând, cu susținerea educației, finanțarea programelor sociale, culturale și sportive. Am încercat să asigurăm ceea ce este necesar pentru municipiul Brașov în 2020, astfel încât ritmul de dezvoltare al orașului și calitatea vieții cetățenilor să crească”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Citește și: Ședință la Consiliul Local Brașov. Lista proiectelor de pe ordinea de zi

Să nu uităm faptul că, la finele anului trecut, municipalitatea a lansat un proiect care vizează procesul de bugetare participativă.

„Începând cu data de 23 decembrie 2019 toți cetățenii municipiului Brașov care au împlinit vârsta de 18 ani au posibilitatea să se implice activ în propunerea și selecția proiectelor care vor asigura o dezvoltare durabilă a orașului, prin procesul de Bugetare participativă 2020”, a fost anunțul promovat de site-ul Primăriei Brașov.

Citește și: Primăria Brașov va finanța o serie de lucrări pentru reabilitarea fațadelor unor clădiri. Lista imobilelor

Proiectele pot fi depuse până pe 16 februarie, acestea urmând să fie analizate și evaluate până pe 15 martie, selectarea lor și implementarea urmând să aibă loc în luna aprilie. 

Sursă text: Facebook – Primăria Municipiului Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version