Creșa nr. 10 Brașov se redeschide, luni, 26 ianuarie 2026, după ce au fost finalizate lucrările la instalația de apă.
După finalizarea lucrărilor de reparații și igienizare cauzate de avaria la instalația de apă, Creșa nr. 10 își va relua activitatea începând de luni, 26 ianuarie 2026.
„Conducta avariată a fost reparată, infiltrațiile au fost eliminate, spațiile afectate au fost uscate, iar în aceste zile se finalizează igienizarea tuturor încăperilor, astfel încât copiii și personalul să revină într-un mediu sigur.
Pe perioada suspendării activității, copiii au fost redistribuiți temporar în alte unități din municipiu, iar de luni vor reveni la creșa de care aparțin, conform programului obișnuit”, a precizat Primăria Brașov.
