Brașov: Din acest an, elevii din unitățile de învățământ în care se execută lucrări vor avea la dispoziție școala buffer

La ultima procedură de închiriere a unui spațiu pentru relocarea temporară a activității școlare, primăria a primit două oferte, dintre care una a fost declarată admisibilă. Termenul maxim până la care ofertantul trebuie să asigure spațiile necesare desfășurării activității didactice este de 10 luni

Primăria a primit două oferte în cadrul licitației pentru „Școala buffer“, dintre care doar una, venită din partea Coresi Bussines Park S.A., a fost admisă. Cea de-a doua ofertă a fost depusă după expirarea termenului limită.

Municipalitatea vrea să închirieze unul sau mai multe spații pentru relocarea temporară a activității școlare din învățământul primar, gimnazial sau liceal din Municipiul Brașov, pentru a rezolva astfel problemele cu care se confruntă elevii și cadrele didactice din unitățile de învățământ intrate în programul de reabilitare, pe timpul lucrărilor.

Obiectivul primăriei este să închirieze minim 16 săli de clasă și 5 laboratoare, la care se adaugă celelalte spații anexă. Valoarea estimată a închirierii pentru o perioadă de 7 ani este de 2,5 milioane de euro + TVA.

,,Suntem datori să asigurăm copiilor noștri cele mai bune condiții de învățare. De aceea, primăria va continua să investească în construirea de noi unități de învățământ și în reabilitarea celor vechi, astfel încât preșcolarii și elevii, precum și cadrele didactice și restul angajaților din acestea să beneficieze de condiții optime pentru desfășurarea activității didactice. Una dintre problemele majore cu care ne-am confruntat în momentul demarării lucrărilor de reabilitare sau de conformare la normele ISU a fost relocarea claselor din respectivele unități de învățământ, elevii fiind puși în situația de a se muta la altă școală. Asta înseamnă modificări de program pentru ambele unități de învățământ și situații neplăcute atât pentru părinți și copii, cât și pentru personalul instituțiilor de învățământ. Cea mai rapidă soluție este închirierea unor spații amenajate conform normativelor legale pentru educație. Astăzi suntem foarte aproape de semnarea contractului, după ce am verificat documentele depuse. Sper să finalizăm cât mai repede această etapă, pentru că ofertantul are la dispoziție maxim 10 luni să ne pună la dispoziție toate spațiile necesare“, a declarat primarul Allen Coliban.

Conform cerințelor Primăriei Brașov, imobilul trebuie să se situeze în intravilanul Municipiului Brașov, într-o locație adecvată unei instituții de învățământ, accesibilă la mijloacele de transport în comun.

Spațiile care vor fi amenajate în cadrul imobilului vor respecta normele de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1456/2020, după cum urmează:

  • minim 16 săli de clasă;
  • minim 5 laboratoare;
  • cancelarie pentru 20-25 de cadre didactice;
  • depozite pentru material didactic;
  • bibliotecă și sală de lectură;
  • birouri administrative (director/director adjunct, contabilitate, secretariat);
  • grupuri sanitare pentru fete la fiecare etaj;
  • grupuri sanitare pentru băieți la fiecare etaj;
  • grupuri sanitare pentru cadre didactice;
  • cabinet medical;
  • cabinet psihologic.

Conform ofertei depuse, Coresi Bussines Park va pune la dispoziția Municipalității o clădire în suprafață de 2.444 de m.p., iar curtea viitoarei școli buffer are o suprafață de 634 de m.p. Termenul limită pentru predarea acestui imobil, amenajat conform normativelor prevăzute pentru unitățile de învățământ, este de 10 luni.

sursa: brasvocity.ro

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version