Pentru a îmbunătăți imaginea urbană a Brașovului, Primăria propune un nou Regulament de publicitate

Acest act normativ vizează activitatea de publicitate stradală și modul în care pot fi amplasate firmele pe fațadă, pentru zona centrului istoric fiind propus și un ghid de bune practici. Brașovenii își pot spune punctul de vedere cu privire la acest proiect până în data de 26 ianuarie

Municipalitatea și-a propus să elimine modul în care publicitatea stradală, firmele de pe fațadele clădirilor sau amenajarea vitrinelor afectează imaginea orașului, astfel că vine cu o propunere de reglementare a acestor activități, pentru a crește calitatea experienței parcurgerii și observării spațiului și a elementelor arhitecturale din orașul nostru.

Astfel, Primăria Brașov a pus în dezbatere publică, astăzi, Regulamentul de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în Municipiului Brașov, document strategic ce are drept scop clarificarea modului de utilizare a mijloacelor publicitare la nivelul municipiului, astfel încât aplicarea lui să contribuie la ameliorarea/îmbunătățirea imaginii urbane.

Acest act normativ are la bază o serie de principii care vor avea un impact pozitiv asupra percepției brașovenilor și turiștilor, cum ar fi: un design în acord cu imaginea de ansamblu a străzii; atenția pentru elementele arhitecturale specifice clădirii; limitarea numărului de mijloace publicitare permise și excesului de informație; dimensionare justificată; aplicarea principiilor de design în procesul de realizare a mijlocului de publicitate sau iluminare moderată.

,,De-a lungul anilor, Brașovul a suferit foarte mult în ceea ce privește imaginea pe care o poate oferi locuitorilor orașului nostru sau turiștilor, astfel, avem clădiri valoroase arhitectural, ascunse după firme și reclame, care dau un aspect neîngrijit, intersecții cu vizibilitate redusă din cauza amplasării diverselor panouri publicitare, spații verzi ocupate de mijloace de publicitate, ca să nu mai vorbim despre poluarea luminoasă care îi afectează pe cei care locuiesc în apropierea zonelor cu reclame sau firme luminoase. Pentru a reduce la minimum impactul negativ pe care derapajele din acest domeniu le are asupra comunității, am elaborat un proiect de regulament pe care îl supunem astăzi dezbaterii publice. Acest act normativ va reglementa atât modul în care firmele de publicitate pot utiliza domeniul public și privat pentru activitatea de promovare, dar și modul în care agenții economicii își amplasează firmele pe fațadă sau își amenajează vitrinele. Acest document a fost elaborat cu sprijinul mai multor instituții și organizații, de la specialiștii din ordinul Arhitecților, la reprezentanții Poliției Rutiere, astfel încât să putem oferi un document coerent, aplicabil și cu impact pozitiv”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Regulamentul stabilește activitatea de amplasare a mijloacelor de publicitate în zonele de publicitate restrânsă (ZPR) și zonele de publicitate lărgită  (ZPL) ale Municipiului Brașov, inclusiv în zona drumurilor publice din aceste zone, în vederea asigurării condițiilor pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții.

Prevederile prezentului regulament se aplică proprietarilor și beneficiarilor mijloacelor de publicitate, proprietarilor de imobile pe care sunt amplasate mijloace de publicitate, posesorilor de firme, precum și operatorilor de publicitate, persoanelor fizice și juridice.

Proiectul de act normativ vine și cu o serie de restricții atât în ceea ce privește introducerea unei zone de publicitate restrânsă, cât și locurile care pot fi utilizate pentru amplasarea unor mijloace de publicitate.

Astfel, în cartierele Șchei, centrul istoric, Brașovul Vechi, Blumăna și, parțial, Dârste și Noua, sunt admise, conform propunerii supuse dezbaterii publice, doar următoarele tipuri de publicitate: firmele, echipamente mobile de informare, cum ar fi portative meniu;         publicitatea pe mobilierul urban; steagurile publicitare pentru evenimente naționale și locale; publicitate pe mesh-urile și împrejmuirile aferente șantierelor; panourile de informare turistică; publicitate temporară și proiectele publicitare speciale și panourile/structurile destinate amplasării afișelor publicitare și anunțurilor de mică publicitate.

De asemenea, acest document reglementează și modul în care pot fi realizate și amplasate firmele pe fațadele clădirilor, dar și cum trebuie amenajate vitrinele și suprafețele vitrate.

În ceea ce privește restul orașului sunt admise următoarele tipuri de publicitate: firmele, echipamentele mobile de informare; publicitate pe mobilierul urban; steaguri publicitare pentru evenimente naționale și locale; publicitate pe mesh-urile și împrejmuirile aferente șantierelor; panourile de informare turistică; publicitatea temporară și proiectele publicitare speciale; panourile/structurile destinate amplasării afișelor publicitare și anunțurilor de mică publicitate.

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre  până în data de 26 ianuarie 2024.

,,Așteptăm propunerile brașovenilor pentru a îmbunătății acest regulament până în data de 26 ianuarie. Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu reprezentanții companiilor de publicitate, dar și cu membrii CTATU (Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, n.n.), astfel încât propunerea pe care o vom prezenta Consiliului Local să întrunească opiniile factorilor interesați, dar și ale comunității brașovene”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Brașovenii pot trimite propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ pe e-mail [email protected], către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program Luni-Joi, 8.00- 14.00,Vineri de la 8.00-13.00).

sursa: brasovcity.ro.

RECOMANDĂRI

tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
stona

Cel mai mare depozit de piatră naturală din România se află...

Compania Algabeth deține în comuna prahoveană Brazi cel mai mare depozit de piatră naturală din România. Acesta se întinde pe o suprafață de peste 300.000...

Acțiuni de tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Stona.ro – Piatra Naturală și Impactul Său Asupra Valorii Proprietății

Piatra naturală a fost un simbol al durabilității și luxului de-a lungul istoriei. Folosită de civilizații antice în construcția de monumente și clădiri, aceasta...
dezinsectie

Acțiuni de dezinescție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare anunțate...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor acțiuni de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor...

Acțiunile de dezinsecție pentru combatere a căpușelor din Brașov au fost...

Din cauza vremii nefavorabile Coral Impex a anunțat reprogramarea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor din Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și...

Coral impex începe acțiunile de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea acțiunilor de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor și căpușelor de pe domeniul public...