Lucrările pentru construirea celui mai mare terminal RAT, lângă gara Brașov, au ajuns la faza de finisaje

Va avea 12 peroane, panouri fotovoltaice, iar acoperișul va fi înverzit.

Lucrările de construcție a terminalului de transport urban gara Brașov se desfășoară într-un ritm alert; astfel, conform declarațiilor constructorului, acestea se vor finaliza în acest an, cu câteva luni mai devreme decât prevede contractul. Proiectul face parte din strategia municipalității de transformare a transportului în comun în principala alternativă de mobilitate urbană, în locul autoturismelor proprii.

Terminalul este construit în zona parcării publice din stânga gării și va fi cel mai mare din Brașov, dispunând de 12 peroane, dintre care 4 vor fi dotate cu stații electrice cu încărcare rapidă. Valoarea lucrărilor este de aproape 16 milioane de lei, fără TVA, majoritatea fiind fonduri europene nerambursabile.

Deja au fost finalizate lucrările de infrastructură și branșamentele, clădirea terminalului a fost ridicată, de asemenea și structura metalică pentru copertina care va acoperi peroanele.

,,Lucrările la terminalul RAT de la gară au ajuns la ultimele etape: finisaje la clădirea terminalului și montarea elementelor pentru închiderea copertinei. A fost turnată placa de beton pe toată suprafața terminalului și urmează asfaltarea acesteia. Conform discuțiilor pe care le-am avut cu constructorul, avem toate șansele ca până la sfârșitul anului să avem nu doar cel mai mare terminal RAT, ci și cel mai modern și mai «verde» pe care îl are Brașovul. Pe acoperișul autogării vom avea gazon, iar copertina peroanelor va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice. Totodată, terminalul va însemna nu doar o zonă de peroane asfaltată, ci și amenajarea unui spațiu verde cu gazon. Vom planta 70 de arbori și 20 de arbuști decorativi, pentru confortul călătorilor care așteaptă autobuzul. Transformarea transportului public în principala soluție de mobilitate în orașul nostru presupune o creștere a calității serviciului pe toate nivelurile, de la autobuze electrice și troleibuze confortabile și care ajung la timp, cu benzi dedicate, la condiții de așteptare civilizate, astfel încât majoritatea brașovenilor și turiștilor să aleagă transportul în comun ca fiind cea mai bună variantă pentru ei”, a declarat primarul Allen Coliban.

Lucrările sunt executate de către asocierea S.C. Romfit Grup S.R.L. – lider – cu S.C. Har&H S.R.L., valoarea contractului fiind de 15.648.350,35 lei fără TVA.

Proiectul include următoarele lucrări:

  • – construirea clădirii terminalului – a ajuns la faza de finisaje;
  • – amenajarea zonei carosabile destinate parcării autobuzelor – au fost finalizate lucrările de infrastructură a zonei carosabile;
  • – amenajarea de trotuare/alei și a 12 peroane pentru autobuzele RATBV – se lucrează la montarea bordurilor, lucrările la infrastructură au fost încheiate;
  • – amenajarea spațiului verde.

Acoperișul autogării este tip terasă verde, circulabilă. Deoarece partea din spate a clădirii este parțial îngropată, spațiul verde de pe construcție este în continuitate cu restul spațiului verde.

Platforma carosabilă asigură locul pentru oprirea a 12 autobuze, respectiv 9 locuri pentru autobuze cu lungime maximă de 13 m și 3 locuri pentru autobuze articulate cu lungime de 18 m.

Dintre acestea, 4 locuri sunt destinate încărcării autobuzelor electrice și sunt echipate cu stații de încărcare.

În plus, amplasamentul a fost prevăzut și cu 7 locuri de parcare pentru autoturismele persoanelor cu dizabilități.

Suprafața totală a acestui terminal este de 7.500 de m.p., suprafață ce include: autogara și peroanele, zona verde, aleile și locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

sursa:brasovcity.ro

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...