Primăria investește 64 de milioane de lei în dotări pentru unitățile de învățământ din Brașov, fonduri nerambursabile

Municipalitatea a obținut finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Datorită acestui proiect, unitățile de învățământ din Brașov vor ajunge la același nivel de echipare ca orice școală din vestul Europei

Primăria Brașov continuă programul de investiții în dezvoltarea sistemului educațional. Pe lângă investițiile în construirea de noi unități de învățământ și extinderea celor existente, municipalitatea  continuă și programul de dotare a grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov cu echipamentele necesare desfășurării activității în cele mai bune condiții. După ce la începutul acestui an toate școlile și liceele din Brașov au fost dotate cu table interactive, finanțarea de 64 de milioane de lei (13 milioane de euro) + TVA obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență, va fi folosită pentru dotarea cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice a tuturor unităților de învățământ.

,,Luna aceasta a început cu o nouă veste bună pentru educația brașoveană, primăria a obținut o finanțare în valoare de 13 milioane de euro pentru dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor din orașul nostru, astfel încât copiii și cadrele didactice să aibă la dispoziție cele mai bune condiții de educație. În funcție de solicitările pe care le-am primit de la fiecare unitate de învățământ, prin acest proiect vom asigura dotarea sălilor de clasă, a laboratoarelor școlare, a cabinetelor școlare, a laboratoarelor de informatică și atelierelor de practică cu echipamente TIC, mobilier, materiale didactice. Investiția în educație este o investiție pe termen lung, este cea mai sigură investiție în dezvoltarea unei comunități, iar programul pe care l-am gândit se adresează tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov, astfel încât aceste condiții să se regăsească peste tot. În acest fel, creștem calitatea educației, reducem diferențele între unitățile de învățământ și le oferim posibilitatea copiilor brașoveni să beneficieze de aceleași condiții de învățare ca la orice școală  sau grădiniță din Europa”, a declarat primarul Allen Coliban.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, în urma solicitărilor primite de la fiecare unitate de învățământ, va asigura dotarea cu echipamente de tehnologie a  informației și comunicațiilor, mobilier, materiale didactice a celor 64 de unități de învățământ, astfel:

  • Dotarea cu echipamente a unui număr de 27 de laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial, liceal;
  • Dotarea cu echipamente a 6 laboratoare de informatică din unități de învățământ de nivel preșcolar (grădinițe);
  • Dotarea cu echipamente pentru organizarea învățării în mediul virtual a unui nr. de 853 săli de clasă/spații pentru activități extrașcolare din unități de învățământ preuniversitar;
  • Dotarea cu mobilier a 760 de săli de clasă/săli pentru activități extrașcolare sau sportive din unități de învățământ preuniversitar;
  • Dotarea cu mobilier și materiale didactice specifice a unui număr de 122 laboratoare școlare din unități de învățământ preuniversitar (laboratoare de fizică, chimie, biologie, robotică, matematică);
  • Dotarea cu echipament digital a 118 laboratoare școlare din unități de învățământ preuniversitar;
  • Dotarea cu echipamente, inclusiv echipamente digitale, a unui număr de 92 de cabinete școlare, cabinete de asistență psihopedagogică etc.;
  • Dotarea cu dotate cu mobilier și materiale sportive a 21 de săli de sport;
  • Dotarea a 8 laboratoare de practică, din unități de învățământ tehnic și profesional, cu mobilier și materiale specifice, inclusiv componenta digitală.

Totodată, în cadrul proiectului, în conformitate cu analiza de nevoi realizată la nivelul unităților de învățământ din municipiul și avizată de ISJ Brașov, este prevăzută înființarea a 47 săli de clasă/grupă, 29 laboratoare, 31 de cabinete (25 cabinete școlare și 4 cabinete de asistență pedagogică) și 2 săli de sport.

Proiectul ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Brașov” este finanțat în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I11/Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe. Valoarea nerambursabilă solicitată prin acest proiect este 63.894.931 lei, fără TVA (75.999.269 lei – TVA inclus).

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version