PETrică I, rimul sistemul automat de colectare a PET-urilor, sticlelor și dozelor, se mută în Răcădău

Municipalitatea, împreună cu cei doi parteneri – Envipco și Brai-Cata – a luat decizia de a muta primul sistem de colectare a ambalajelor reciclabile de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) amplasat în Brașov – binecunoscutul „PETrică I“ – din Livada Poștei, în cartierul Valea Cetății, în zona pietonală de la intersecția bulevardului Valea Cetății cu str. Fragilor, potrivit brasovcity.ro.

Marți a fost ultima zi în care PETrică I s-a aflat în Livada Poștei. De marți va fi demontat și reamplasat în Răcădău, unde, de săptămâna viitoare îi va recompensa pe brașovenii din cartier cu călătorii gratuite pe autobuzele RATBV, în schimbul PET-urilor, sticlelor sau dozelor de aluminiu.

Reamintim că PETrică a fost lansat ca proiect pilot în cadrul Forumului Orașelor Verzi, pentru a atrage atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului, și oferă posibilitatea obținerii, în schimbul a zece ambalaje reciclate, a două călătorii valabile pe liniile din municipiu ale RATBV, încărcate pe un card nominal eliberat de operatorul de transport.

După succesul înregistrat de sistemul din Livada Poștei – care a reușit, în 4 luni de funcționare, să colecteze aproape 450.000 de PET-uri, doze de aluminiu și sticle – municipalitatea a extins sistemul cu încă două, amplasate în cartierul Astra, pe pietonalul de la piață și respectiv pe Bulevardul Victoriei, în zona pietonală din fața complexului comercial Rapid.

Fiecare PETrică este un sistem automat de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu, sistem care îți oferă în schimbul ambalajelor transport gratuit cu mijloacele de transport în comun.

Fiecare sistem este compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru unul dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie să fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare, unde este cazul, cu sau fără capac. Cele trei aparate sunt furnizate de Envipco – o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi. În cadrul parteneriatului, Brai-Cata se ocupă de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate.

Programul de funcționare a celor 3 sisteme de colectare a ambalajelor reciclabile este de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00.

Aceste sisteme automate de colectare vor funcționa până în luna octombrie, dată la care va fi introdus și în țara noastră sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o vor recupera la returnarea ambalajului, la fel cum se întâmplă deja în alte țări europene.

De la punerea sa în funcțiune, 6 septembrie 2021, și până astăzi, PETrică I a colectat 710.404 recipiente, dintre care: 274.242 PET-uri, 271.550 de doze de aluminiu și 164.612 de sticle. PETrică II a fost pus în funcțiune în 7 ianuarie 2022 și prin intermediul lui s-au colectat 308.809 de recipiente, dintre care 156.048 de PET-uri, 86.363 doze de aluminiu și 66.398 de sticle. PETrică III, care a fost pus în funcțiune din 18 februarie, a ajutat la reciclarea unui total de 73.800 de recipiente, dintre care 39.936 PET-uri, 20.020 doze de aluminiu și 13.844 de sticle.

În total, cei trei PETrică au colectat până acum aproape 1,1 milioane de recipiente.

Din punctul de vedere al sistemului de recompensare, de la începutul proiectului au fost oferite 85.970 de bilete RATBV, dintre care 18.000 de bilete pe suport de hârtie și 67.970 de bilete în portofele electronice nominale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
Exit mobile version