Toate actele expirate în pandemie și prelungite până la finalul stării de alertă mai sunt valabile maxim 90 de zile

Hotărârea Guvernului 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și-a încetat valabilitatea, de luni noaptea, la ora 24.00.

Ca urmare, toate restricțiile impuse în perioada de pandemie nu mai sunt valabile, devenind, cel mult, recomandări (ca în cazul purtării măștii de protecție), iar instituțiile își reiau programul normal. Accesul în spații publice, interioare sau exterioare, nu mai este condiționat de certificatul verde sau de un test negativ, însă majoritatea sediilor păstrează programul de dezinfecție și aerisire a spațiilor de lucru cu publicul, ca măsură preventivă.

Cetățenii trebuie să știe că o serie de documente (de la cărți de identitate și până la avize și autorizații), care au expirat și cărora le-a fost prelungită valabilitatea, prin efectul legii, în perioada stării de alertă, vor rămâne valabile doar 90 de zile calendaristice începând din data de 9 martie. Pentru a evita aglomerația, îi invităm pe cetățeni, acolo unde este cazul, să își reînnoiască aceste documente din timp.

Cărțile de identitate și cărțile de identitate provizorii expirate mai sunt valabile doar cel mult 90 de zile. Programări online până în iunie

O veste bună pentru cei care se programează on-line pentru obținerea actelor de identitate este că deblocarea programărilor nu se mai face de două ori pe lună. În acest moment, cei care doresc să se programeze au la dispoziție inclusiv luna iunie pentru a face acest lucru.

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor pune la dispoziția cetățenilor 3 ghișee pentru programările on-line, două ghișee pentru cetățenii care preferă să își ia bonuri de ordine și un ghișeu pentru situații de urgență. Programul cu publicul nu a suferit modificări, fiind păstrate și pauzele pentru dezinfecție/aerisire a spațiilor (L-M: 12.00-12.30, J 13.30-14.00, vineri nu este cazul).

31 martie, termen de plată pentru impozite și parcare

Direcția Fiscală păstrează și ea pauza pentru dezinfecție și aerisire dintre orele 12.00 și 13.00 și funcționează după program 8.00-16.30, cu excepția zilei de miercuri, când programul cu publicul este până la ora 18.30. Restricțiile legate de accesul cu mască, dovada vaccinării sau certificat verde încetează, biroul pentru persoanele nevaccinate care funcționa în curtea interioară a direcției își încetează activitatea, iar publicul are acces în interiorul sediului, în limita spațiului, fără să se mai intre câte o persoană pe rând, ca până acum. Activitatea agenției fiscale de pe strada Lungă, care în perioada stării de alertă a fost folosită ca ghișeu exclusiv pentru persoanele nevaccinate, revine la normal, având acces publicul din toate categoriile.

Reamintim că dacă plătesc integral, până la 31 martie, impozitul pe clădiri, terenuri sau  impozitul pe mașină datorat pentru întreg anul, brașovenii beneficiază de o bonificație de 5% din valoarea acestuia. Pe de altă parte, până la 31 martie trebuie achitată cel puțin prima jumătate din valoare impozitului anual, pentru a nu plăti apoi penalități. Impozitul pe clădiri, teren și mijloace de transport, de până la 50 de lei inclusiv, datorat bugetului local de către contribuabil, se plătește integral până la 31 martie. Tot până la 31 martie trebuie achitat și abonamentul de parcare în parcările de reședință.

Dat fiind acest termen, precum și modalitățile de plată, Direcția Fiscală face un apel către cetățeni să evite deplasarea la ghișee și să utilizeze modalitățile de plată online. Taxele și impozitele pot fi plătite în mai multe moduri, dintre care doar unul necesită deplasarea la ghișeele Direcției Fiscale, iar patru sunt modalități complet online. Pe site-ul http://www.dfbv.ro/ se regăsesc toate modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale sau de a solicita documente, astfel încât nu este necesar să se deplaseze la ghișee.

În autobuze, purtarea măștii este recomandată

RATBV va înlocui anunțurile privind obligativitatea purtării măștilor de protecție în stații și în mijloacele de transport cu anunțuri de recomandare a purtării măștii. Măsurile privind dezinfectarea, la garaj, a mijloacelor de transport, precum și a spațiilor de la terminalele capăt de linie vor fi păstrate, iar dezinfectantul pentru mâini va fi în continuare disponibil în mijloacele de transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

dezinsectie

Dezinsecție pentru combatarea țânțarilor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție și larvicidare a luciilor de apă din Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 septembrie în...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov anunțate de Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor derula în perioada 26-31 august, între...
algabeth

Cum poți crește valoarea unei proprietăți cu piatră naturală. Sfaturile specialiștilor...

Secretul unei proprietăți valoroase constă în alegerea corectă a materialelor de construcții. Specialiștii Algabeth ne explică diferențele dintre marmură, granit, travertin, calcar, sandstone sau...

Coral Impex anunță acțiuni de deratizare în Brașov

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unei acțiuni de deratizare pe domeniul public din Brașov. Comunicatul Coral: În baza contractului de delegare...

Acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat...

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat din Brașov. Potrivit unui comunicat...
stona

Cum se poate transforma radical o baie cu piatră naturală. Sfaturi...

Ești în căutarea materialelor perfecte pentru amenajarea sau modernizarea unei băi? Nimic mai simplu! La STONA găsești o varietate de materiale din piatră naturală care sunt...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Coral Impex anunță demararea acțiunii de deratizare în Brașov

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Comunicatul Coral Impex În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...