Situație scandaloasă la Prefectura Brașov: angajații au primit spor de pandemie de 30%

Situație scandaloasă la mai multe prefecturi din țară, unde toți angajații au fost recompensați cu un spor de 30% din salariu, pentru eforturile depuse în lupta cu pandemia.

O ordonanță permite acest lucru pentru unii dintre ei, în baza unei propuneri a superiorului direct. Generoși, reprezentanții guvernului în teritoriu le-au dat tuturor, asta în vreme ce angajații altor instituții, implicați direct în gestionarea crizei sanitare, nu au primit niciun leu în plus.

Serviciul Afaceri Europene. Serviciul Verificarea Legalității și contencios administrativ și Serviciul economic sunt cele trei mari departamente ale Prefecturii Brașov.

Toți funcționarii au primit, în ultimele luni, sporul de 30%, chiar dacă verifică hârtii, plimbă dosare, calculează salarii sau monitorizează instituții publice, fară legătură cu pandemia. Șeful instituției susține altceva.

Cătălin Văsii prefectul județului Brașov: „Au fost implicați încă de la început în activități care au inclus un mare factor de risc, intrând în contact cu foarte multe persoane. Au trecut prin două cicluri electorale, fapt care a presupus un volum suplimentar de muncă.”

Citește articolul integral pe stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version