Încă 15 stații de încărcare a autoturismelor electrice

Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția și amplasarea a alte 15 stații de încărcare pentru mașini electrice.

Valoarea estimată a acestui proiect, finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic – staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ“, este de peste 3 milioane de lei.

,,Aceste staţii vor fi amplasate în mai multe locaţii din oraş, astfel încât să asigurăm braşovenilor şi turiştilor posesori de astfel de maşini un acces facil la acest sistem de încărcare. Cele 15 stații se adaugă la cele 4 deja montate pe str. Nicolae Iorga, care se bucură de un adevărat succes.

Odată cu adoptarea planului privind calitatea aerului, încercăm să implementăm cât mai multe soluţii alternative pentru reducerea poluării în municipiu: încurajarea transportului în comun ecologic, transportul cu bicicleta sau infrastructură pentru autoturisme electrice.

Credem că amplasarea stațiilor de încărcare pentru autovehicule electrice va contribui la schimbarea modului în care fiecare dintre noi ne implicăm în reducerea poluării și va încuraja decizia de a achiziționa autoturisme mai prietenoase cu mediul.

Dacă acum câțiva ani erau doar 9 autoturisme electrice în Brașov, acum am ajuns la 99, iar proporția între deținători s-a schimbat în favoarea persoanelor fizice (la sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini, 12 aparțineau persoanelor juridice; în prezent, din 99 de autovehicule electrice, 57 aparțin persoanelor fizice n.n.)”, a declarat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt, Primăria Brașov.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version