compass bilboard.jpg

automat-parfcare-publica-parcometru-5_res_d24a2.jpgÎn această săptămână primarul Allen Coliban și viceprimarul Sebastian Rusu au avut o serie de întâlniri cu reprezentanții firmei care a concesionat serviciile de parcare (firma P&P) pentru a găsi o soluție pentru cetățenii care locuiesc în zonele în care există doar parcări publice cu plată (cei care se încadrează în categoria de riverani).

În urma acestor discuții, cele două parți au identificat soluții pentru ca cei care locuiesc în aceste zone, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să își obțină abonamentul de riveran, astfel:

– toți riveranii au termen maxim 30 de zile să își pună în ordine actele de identitate și ale mașinii și să obțină abonamentul de riveran;

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

– noțiunea de riveran a fost definită mult mai clar, astfel abonamentul de riveran se eliberează persoanelor în parcarea din dreptul locuinței sau în parcările de pe străzile adiacente, pe o raza care va fi stabilită prin regulamentul de parcare. Această nevoie de clarificare a apărut în urma unor situații constatate pe teren, când persoane care locuiau, de exemplu, pe b-dul Griviței nu își puteau obține abonament de riveran în spatele blocului, pe str. Mihai Viteazu, sau cei care locuiau pe Iuliu Maniu, colț cu Vlad Țepeș, nu își puteau obține abonament de riveran pe Vlad Țepeș;

– riveranii nu beneficiază de locuri rezervate. Cetățenii care locuiesc în centrul istoric beneficiază de abonament de riveran zonal, putând să parcheze în orice parcare publică cu plată din această zonă, cetățenii care locuiesc în celelalte zone vor putea să parcheze doar în parcările din zona în care își au domiciliul;

– tariful pentru abonamentul de riveran este egal cu tariful din parcările de reședință din zona respectivă ( 120 de lei/an, 132 de lei/an, 144 de lei/an sau 156 de lei/an);

– concesionarul recomandă persoanelor fizice care se încadrează în categoria de riveran să utilizeze comunicarea electronică, inclusiv pentru obținerea abonamentului de riveran.

– pentru alte alte tipuri de abonamente persoanele interesate pot accesa portalul firmei P&P, secțiunile persoane fizice și persoane juridice sau utiliza aplicația T-park.

– concesionarul are obligația ca începând de săptămâna viitoare să deruleze, printoate mijloacele de informare în masă, o campanie intensă de informare.

Interdicția privind parcarea camioanelor, rulotelor, autorulotelor, remorcilor, semiremorcilor, autovehiculelor de transport marfă, mașinilor și utilajelor agricole, vehiculelor industriale, autoutilitarelor și autovehiculelor cu lungimea mai mare de 5 metri rămâne în vigoare.

Vă reamintim că noile sisteme de plată ale tarifului de parcare sunt:.

1. plată electronică cu cardul (pay by CARD) – prin intermediul aplicației Tpark disponibilă în App Store, App Gallery & GooglePlay,

2. plată prin SMS (pay by SMS) – conform panourilor,

3. plată on-line (pay ONLINE) – rubrica plăți online pe website http://www.tpark.io,

4. plata cash (pay by PLATE) – la terminale noi instalate în Brașov&Poiana Brașov,

5. plata prin transfer bancar (pay by BANK TRANSFER).

Citește continuarea pe brasovcity.ro