compass bilboard.jpg

piata-sfatului_andreipaulfoto_primaria-brasov_89d37.jpg

În cursul lunii iulie, Primăria Brașov a demarat o consultare a cetățenilor pentru a identifica zonele în care ar trebui montați primii 12 senzori din sistemul de măsurare și monitorizare a parametrilor de calitate a aerului pentru spațiile publice din Municipiul Brașov.

Pe lângă zonele unde au existat, de-a lungul timpului, sesizări legate de calitatea aerului, au fost propuse și alte zone care ar trebui monitorizate pentru a putea lua măsurile necesare de reducere a poluării. În urma consultării, cetățenii au propus 30 de locații pe care brașovenii le consideră cu probleme din acest punct de vedere.

Sunt zone cu circulație intensă, dar și zone unde au existat sesizări legate de alte tipuri de poluare, legate de activitatea unor agenți economici sau dezvoltatori imobiliari. Propunerile cetățenilor vizează amplasarea de senzori de măsurare a calității aerului în mai multe locații din zona centrului istoric (b-dul Eroilor, Piața Sfatului sau Poarta Șchei), intersecția de la Făget (b-dul Gării – str. 13 Decembrie – str. Aurel Vlaicu), intersecția de la McDonald’s (Calea București – str. Poienelor – b-dul Saturn), cartierul Avantgarden, cartierul Tractorul – zona nouă, dar și strada Carierei la  intersecție cu Bazaltului, sau pe strada Traian, în zona Spitalului Județean.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Zilele următoare lista propusă de cetățeni va fi completată și cu locațiile discutate cu specialiștii în domeniul mediului, iar de săptămâna viitoare va începe montarea acestor echipamente.

Citește continuarea pe brasovcity.ro