compass bilboard.jpg

cresa-_84825.jpg

Primăria Brașov a lansat licitația privind construirea unei grădinițe în zona Tractorul-Coresi, pe str. Ioan Popasu, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.

Valoarea estimată a achiziției este de 2.975.126,24 lei + TVA, din care finanțare neramburasabilă de la Uniunea Europeană a cheltuielilor neeligibile este de 98% .

„Astăzi am lansat licitația licitația pentru construirea unei grădinițe în zona nouă din Tractorul, zona cu cea mai mare dezvoltare din punct de vedere rezidențial. Este o zonă în care sunt multe familii tinere, cu copii mici, iar construirea unor astfel de facilități pentru educație era o prioritate pentru noi.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Mai greu a fost până când dezvoltatorii din zonă au înțeles că aceste unități de învățământ înseamnă creșterea calității vieții pentru cei care cumpără locuințele de la ei, iar primăria, ca să poată construi, are nevoie de teren. Trebui să mulțumesc companiei (S.C. Kasper Immo Invest, n.n.) care a înțeles acest lucru și ne-a pus la dispoziție acest teren. După ce vom semna contractul de lucrări, în 12 luni, cetățenii din această zonă își vor putea duce copiii la această grădiniță. Sper ca în curând să lansăm licitația și pentru construirea creșei din acest cartier și astfel să rezolvăm o altă problemă.

Pe lângă faptul că brașovenilor din acest cartier le va fi mai ușor să își crească copiii, construirea acestor unități de învățământ înseamnă și o reducere a traficului rutier dinspre acest cartier spre zonele în care funcționează creșe și grădinițe și, implicit, o reducere a poluării. Îmi doresc foarte mult ca dezvoltatorii acestor zone rezidențiale să realizeze că Municipalitatea are toată deschiderea pentru a le asigura brașovenilor condiții normale pentru un oraș ca Brașovul, dar este nevoie și de implicarea lor, având în vedere că terenurile din aceste zone sunt private. Sper ca acest model de parteneriat din cartierul Tractorul să poată fi replicat în cât mai multe zone, iar brașovenii să aibă aproape de locuință tot ceea ce au nevoie pentru un trai decent”, a declarat primarul George Scripcaru.

Citește continuarea pe brasovcity.ro