compass bilboard.jpg

consujl-vizita-brasov_f6a8d.jpg

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, l-a avut, marți, ca oaspete pe dl. Hans Erich Tischler, consulul Republicii Federale Germania. În cursul întrevederii, consulul Republicii Federale Germania și-a manifestat interesul pentru stadiul realizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, pentru domeniul colectării selective a deșeurilor, precum și preocuparea pentru problema tăierii pădurilor.

Potrivit Prefecturii Brașov, un al subiect al atenției oaspetelui l-a constituit situația Cetățuii de pe Dealul Straja, prefectul Mihai-Cătălin Văsii informându-l că există o dispută legală între Primăria Brașov și societatea comercială care a preluat, după 1990, acest obiectiv.

„Prefectul județului Brașov a menționat că, în ceea ce privește turnurile și bastioanele vechiului burg al Brașovului, autoritățile județene și cele locale au găsit o soluție pentru reglementarea situației acestora, astfel încât să poată fi restaurate și redate circuitului turistic. În acest context, consulul Republicii Federale Germania la Sibiu și-a manifestat disponibilitatea de a intermedia o legătură cu specialiști germani care pot oferi consiliere în chestiunea punerii în valoare a monumentelor istorice, astfel încât acestea să nu ofere vizitatorilor doar priveliștea unor ziduri goale. În final, oaspetele a adresat rugămintea de a se organiza o întâlnire între autoritățile din localitățile județului unde există societăți comerciale cu acționariat german și reprezentanții acestor firme, pentru identificarea problemelor cu care se confruntă și găsirea unor modalități corecte de colaborare. Dl. Hans Erich Tischler și-a arătat dorința de a participa la această întâlnire”, a precizat Prefectura Brașov.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Sursă text/ foto - Facebook - Prefectura Brașov