Brașovul a prezentat stadiul de implementare a Planului de Calitate a Aerului

O delegație a Primăriei Brașov a avut ieri o întâlnire cu ministrul Mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, având ca temă prezentarea stadiului de implementare a Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov, document aprobat încă din 2018 și care are ca termen sfârșitul anului 2022.

Alături de reprezentanții Brașovului au participat la această întâlnire și autoritățile locale din Iași și București.

„Mă bucur că după întâlnirea de la Ministerul Mediului s-a ajuns la concluzia că în România doar Brașov, Iași și București au intrat într-un proces de monitorizare, pentru că am vrut să fim corecți și avem stații de măsurare. În celelalte orașe situația nu este diferită, doar că ele nu au fost incluse, de la început, în acest sistem de monitorizare.

Cu siguranță, la noi situația nu este altfel decât în alte părți, doar că noi avem un program pe care îl derulăm, cu un plan de măsuri pentru creșterea calității aerului pe care ni l-am asumat că îl vom îndeplini până în 2022. 15 dintre cele 20 de măsuri din acest plan sunt în diferite faze de implementare.

Alte orașe nu au nimic făcut și nu putem fi mai rău decât Ploiești, sau decât Baia Mare, Craiova, Constanța, Cluj, Sibiu, Târgul Mureș, Zlatna sau Copșa Mică.

Ministrul Mediului a aflat cu această ocazie stadiul de implementare a acestui plan, ce alte măsuri am luat noi pentru a reduce poluare, cum ar fi centură ocolitoare, care a scos graficul greu din oraș, faptul că marii poluatori care funcționau în centrul orașului sau în zonele rezidențiale s-au relocat și s-au adaptat la noile condiții de protecție a mediului și la noile tehnologii, și sigur că există și alte măsuri pe care trebuie să le luăm în continuare pentru a gestiona situația.

Este bine că s-a discutat acest lucru, a fost o discuție corectă, pozitivă, și fiecare știm ce s-a făcut și ce mai e de făcut în continuare.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Coral Impex anunță efectuarea de tratamente fitosanitare în Brașov

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție pentru combaterea capușelor anunțate de Coral Impex în...

Societatea Coral Impex anunță începerea unor acțiuni de dezinsecție, în perioada următoare, pe domeniul public din Brașov. Potrivit societății, acestea se vor desfășura în perioada...
stona

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală....

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...