Oficialii Lufthansa, interesați de stadiul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav și de potențialul turistic din zonă

O delegație din cadrul Grupului Lufthansa a efectuat o vizită de lucru la Consiliul Județean Brașov, interesul fiind legat de stadiul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

Din delegația oficială au făcut parte Peter Pullem, directorul pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, și Zlatko Zlatic, directorul general pe România și Republica Moldova, însoțită de consilierul local Cristian Macedonschi. La întrunire a fost prezent și Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului AIBG.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, le-a prezentat oaspeților etapele parcurse până în momentul de față în realizarea proiectului, precum și demersurile care sunt în pregătire, atât în ceea ce privește finalizarea construcțiilor care țin de infrastructura aeroportuară, cât și în privința certificării și operării Aeroportului Internațional Brașov.

„Președintele CJ Brașov i-a asigurat că în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute în ceea ce privește derularea procedurilor de achiziție, la finele anului 2020 infrastructura Aeroportului Internațional Brașov va fi realizată în proporție de 90%. Oficialii Lufthansa au fost interesați nu numai de stadiul proiectului AIBG, ci și de potențialul economic și turistic al județului Brașov, precum și de domeniile educaționale dezvoltate în mediul universitar brașovean. Discuțiile au vizat posibilitatea deschiderii unor rute aeriene către HUB-uri din întreaga lume, precum și a unor zboruri directe către destinații importante din Europa. Având în vedere legătura istorică a Brașovului cu Germania prin prisma comunității săsești din județ, s-a discutat despre inaugurarea unor rute către mai multe orașe germane”, se arată într-un comunicat de presă Consiliul Județean Brașov.

„Vizita oficialilor de la Lufthansa și interesul companiei pentru proiectul AIBG ne onorează. Oaspeții au fost încântați că suntem deschiși să implementăm noile tehnologii în construcția Aeroportului, având în vedere că luăm în calcul posibilitatea realizării unui turn de control virtual în locul unuia clasic. În Germania, turnul virtual este o tehnologie deja utilizată, urmând să fie implementată pe scară largă, iar faptul că ne-am documentat pe această temă inclusiv la Leipzig, unde operează un asemenea turn, i-a impresionat. Sperăm ca Lufthansa să se numere printre operatorii Aeroportului Internațional Brașov”, a menționat președintele CJ Brașov Adrian-Ioan Veștea.

Sursă text/foto – Facebook – Consiliul Județean Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...
parccuri noi brasov

Două noi parcuri vor fi amenajate în Brașov

Primarul Allen Coliban va prezenta Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru parcurile de pe strada Lânii și Cetățuie Unul dintre obiectivele Municipalității este acela de a...
sala de operatii

Spitalul Judeţean Brașov efectuează doar operaţii de urgenţă în următoarea săptămână

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov nu se vor mai efectua intervenţii chirurgicale timp de o săptămână, decât în caz de urgenţe,...
elevi scoala

Brașov: Din acest an, elevii din unitățile de învățământ în care...

La ultima procedură de închiriere a unui spațiu pentru relocarea temporară a activității școlare, primăria a primit două oferte, dintre care una a fost...