Primăria Brașov a solicitat includerea spitalului regional în cadrul proiectelor care vor primi fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană 

Joi, primarul George Scripcaru și președintele CJ Adrian Veștea au organizat o întâlnire cu reprezentanții sistemului medical și cei ai mediului academic din acest domeniu pentru a prezenta stadiul acestui proiect și pentru a vedea, în această etapă, care este opinia specialiștilor din domeniu cu privire la proiectul construirii acestui spital.

La întâlnire, alături de primar și președintele CJ, au participat secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Mihai Veștea, directorul DSP, Andrea Neculau, directorul medical al Spitalului Județean, dr. Cătălin Mișarcă, directorul medical al Spitalului de copii, dr. Liviu Muntean, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Dan Morar, managerul Spitalului de Obstretică și Ginecologie, dr. Mircea Preda, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie, Nicușor Bâgiu, șeful secției Neurologie a Spitalului Județean, dr. Cristian Falub, șeful UPU-SMURD, dr. Cristina Vecerdi, dr. Marius Neculoiu, dr. Maria-Elena Cocuz, șef secție Spitalul de Infecțioase, reprezentantul Autorității Naționale de Management în Sănătate, dr. Marius Mărginean, directorul Direcției de Sănătate și Asistență Medicală din CJ, Adelina Văsioiu, și președintele Asociației Noul Spital al Brașovului, dr. Dan Grigorescu.

Opinia celor prezenți cu privire la acest proiect, inclusiv încadrarea lui ca spital regional a fost una de susținere unanimă, mai ales că, conform celor declarate de participanți, în fapt, actualul spital județean tratează pacienții la nivelul întregii regiuni. Singurul punct asupra căruia au existat opinii diferite între reprezentanții sistemului medical și autorităților publice, pe de o parte, și dr. Dan Grigorescu, pe de altă parte, a fost cel legat de numărul de paturi.

Conform proiectului, avizat și de Ministerul Sănătății, spitalul regional are prevăzute aproximativ 900 de paturi. Acest număr a fost stabilit în urma analizelor făcute atât de specialiștii implicați în elaborarea studiului de prefezabilitate și de cei care lucrează la studiul de fezabilitate, cât și analizei făcute de comisia mixtă constituită la nivelul ministerului Sănătății și al municipiului Brașov.

Deși sprijină acest proiect și a apreciat demersurile făcute până în prezent, domnul Grigorescu susține extinderea actualului proiect cu încă 600 de paturi.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version