Un I.A.R. 824 complet restaurat, amplasat pe Aleea Aviatorilor din Brașov

La Brașov a fost inaugurată, marți, o nouă alee a cartierului Coresi, în care a fost amplasat un avion IAR 824, complet restaurat. La eveniment a fost prezent și prințul Nicolae de România.

„Evenimentul, organizat de Ceetrus România și Aeroclubul României, își dorește să aducă un omagiu industriei aviatice și aviatorilor din Brașov, cu ocazia a 100 de ani de la fondarea Aeroclubului României, dar și pentru că pe fosta platformă Tractorul au fost construite și primele avioane românești. Avionul, amplasat în piațeta Iosif Șilimon, care desparte în două noua alee, a fost restaurat în urma parteneriatului între dezvoltator și Aeroclubul României, în decurs de mai bine de un an”, a anunțat Primăria Brașov.

,,Astăzi am asistat la un moment important în viața orașului, care ține și de trecutul industriei brașovene, de tradiția și importanța Brașovului în ceea ce înseamnă industria aeronautică. Aici, în acest loc, cu mulți ani în urmă, se produceau avioane, care aveau un rol foarte important în ceea ce înseamnă etapa de dezvoltare a României de atunci. Tocmai de aceea, am inaugurat astăzi, în mod simbolic, această alee a aviatorilor, cu acest avion amplasat aici, care va reprezenta tradiția, istoria și ne va lega cu prezentul și viitorul acestui loc și acestui oraș. Este important pentru noi să marcăm asemenea evenimente, asemenea lucruri. Le mulțumesc celor care au participat și celor care au făcut posibil acest lucru. La multi ani aviatorilor, pentru că tocmai a fost o zi importantă pentru toți aviatorii, pentru familiile lor și ne bucurăm că i-am avut astăzi printre noi pe mulți dintre ei”, a declarat primarul George Scripcaru.

Prima fabrică aeronautică românească, IAR Brașov, a fost înființată în 1925 și a produs câteva dintre cele mai cunoscute avioane de luptă românești. În 1946 s-a decis ca Brașovul să devină un mare producător de tractoare, fiind înființată Uzina Tractorul Brașov.

Mai multe detalii pe brașovcity.ro

Sursă text/foto: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version