Eroi la datorie. Doi polițiști din Brașov au salvat de la moarte o femeie căreia i s-a făcut rău la volan și a provocat un accident

La data de 09 iunie 2020, pe strada Republicii din localitatea Sânpetru a avut loc un eveniment rutier, în următoarele circumstanțe:

O femeie, în vârstă de 54 ani, care conducea un autoturism pe raza localității Sânpetru, pe fondul unor afecțiuni medicale, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit o stație destinată mijloacelor de transport în comun.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto.

La fața locului, s-a deplasat de îndată, agentul de poliție Maftei Alexandru-Ionuț din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Sânpetru,  care a procedat la verificarea stării victimei, constatând că aceasta nu prezintă semne vitale.

Colegul nostru, a solicitat telefonic, sprijinul unui echipaj medical pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale victimei, precum și sprijin din partea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier.

Imediat, la locul producerii evenimentului rutier, a intervenit comisar-șef de poliție Chiriță Mihai, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, care, fiind în timpul liber, se deplasa către domiciliu. 

Agentul de poliție Maftei Alexandru-Ionuț i-a sprijinit gâtul și i-a fixat capul victimei, în timp ce comisar-șef de poliție Chiriță Mihai, a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, respectiv masaj cardiac, în urma cărora, femeia, în vârstă de 54 ani, și-a revenit pentru scurt timp, ulterior pierzându-și din nou cunoștiința.

Colegii noștri au continuat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale, care au preluat victima și au transportat-o la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi polițiști au acționat exemplar, intervenția lor contribuind la salvarea vieții femeii.

Comisarul-șef de poliție Chiriță Mihai, în vârstă de 35 ani, este șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov din anul 2018 și absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, iar agentul de poliție Maftei Alexandru-Ionuț, în vârstă de 27 ani, este ajutor șef de post la Postul de Poliție Sânpetru, fiind absolvent al Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...