Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține majorarea pensiilor, tăind cheltuieli din alte sectoare

Sunt foarte multe cheltuieli bugetare făcute fără sens sau supradimensionate în raport cu necesitățile.

Auziți foarte des spunându-se ”nu sunt bani”. Cu toate acestea, chiar și fără pregătire de specialitate, oamenilor de rând le este destul de clar că multe sume sunt cheltuite fără noimă, pe proiecte care nu ajung să fie finalizate, pe studii de fezabilitate sau plătindu-se pensii fără ca beneficiarii să contribuie pentru ele cât sunt în activitate.

Discuția se poartă în contextul în care, de la 1 seprembrie 2020, ar urma ca pensiile românilor să fie majorate cu 40%, conform legii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că ar fi „ideal” ca prezentarea situaţiei economice şi bugetare să se facă la sfârşitul acestei luni, pentru a se putea anunţa cât mai curând procentul cu care va fi majorat punctul de pensie

„Părerea mea este că, cu cât mai repede această comunicare, cu atât mai respectuos faţă de oameni pentru că discuţia trenează.

E adevărat, lucrurile au fost într-o continuă evoluţie în această perioadă în care s-au închis activităţi ca urmare a efectelor pandemiei.

Nimeni nu avea cum să prevadă că se va ajunge la această situaţie, lucrurile încep să-şi revină, dar încă în acest moment sunt în evoluţie, cert este că trebuie să tragem linie şi să vedem care este situaţia şi, în cea ce mă priveşte, consider că ar trebui să fie acest bilanţ al încasărilor la buget şi al situaţiei economiei cât mai devreme cu putinţă, ideal la sfârşitul lunii iunie, dar rămâne să vadă Ministerul Finanţelor când este momentul comunicării”, a declarat Alexandru, la B1 Tv.

„Şi eu şi colegii mei suntem pentru creşterea pensiilor, eu m-am exprimat şi public, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare, care ar trebui raţionalizate. Nu aici aş face o raţionalizare, cât în alte cheltuieli din sistemul public”, a mai spus Alexandru.

sursa declarații B1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...