Lucrări de reîmpădurire în Brașov. Zonele unde vor fi plantați copaci

Regia Publică a Pădurilor Locale Săcele a început lucrările de reîmpădurire, precum și cele de completări în zonele de pădure care au suferit tăieri sau doborâri de copaci, pe o suprafață totală de 24,85 ha.

Lucrările se vor realiza în zonele Piatra Mare, Highiș, Doftana, Vaida și Tesla.

114.725 de puieți forestieri vor fi plantați în această primăvară. Aceștia sunt din speciile molid, brad, larice, fag și paltin de munte, dintre care 52.400 puieți sunt din producție proprie, iar diferența de 62.325 puieți va fi achiziționată de la producători autorizați.

Până la data de 17 martie s-au desfășurat primele lucrări de reîmpadurire în zona Baciu și Piatra Mare-Tamina, unde au fost plantați 16.200 de puieți pe o suprafață de 3,7 ha.

Vă reamintim că anul trecut Regia Publică a Pădurilor Locale Săcele a realizat lucrări de reîmpădurire și completări pe o suprafață de 31,45 ha, în anul 2019, fiind plantați în total 128.600 de puieți. Din anul 2006, anul înființării Regiei Publice, la Săcele s-au plantat peste 1,5 milioane de puieți forestieri.

sursa foto: facebook Municipiul Săcele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...