S-Karp, producătorul brașovean de încălțăminte, intră în insolvență

Fondul de investiții ROCA a cerut declanșarea procedurii de insolvență la producătorul de încălțăminte S-Karp din Brașov, prima companie pe care a preluat-o în portofoliu, cumpărând 66% din acțiuni.

Insolvența este argumentată prin creșterea datoriilor și perspectiva incertă a viabilității business-ului. Investiția ROCA în proiectul S-Karp se ridică la circa 2 milioane de euro, a declarat pentru Profit.ro Rudi Vizental, CEO ROCA.

Insolvența este avansată și în contextul în care tranzacția de vânzare către Clujana, pregătită în luna ianuarie, cum a anunțat atunci Profit.ro, nu a mai putut fi încheiată, potrivit profit.ro.

„Când a intrat în acționariatul S-Karp, ROCA a mizat pe conceptul Made in Romania, respectiv produse de încălțăminte de calitate la un preț competitiv, dar creșterea salariilor, majorarea prețului la utilități, productivitatea mai slabă ca în China sau ca în alte țări din Asia au condus la concluzia că nu mai putem continua și am luat decizia să cerem insolvența S-Karp. Analizăm această decizie de 4 luni.

Am analizat și alte alternative, dar niciuna nu avea perspectivă pozitivă, mai ales în contextul virusului COVID-19″, a afirmat Vizental.

sursa foto: facebook S-Karp

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...
polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...