Piața Sfatului, unul dintre cele mai vizitate locuri din România, precum și zona adiacentă acesteia vor fi reamenajate, la aproape 30 de ani de la ultima intervenție majoră. Primăria Brașov – împreună cu Ordinul Arhitecților din România și cu specialiștii în regenerare urbană ai Băncii Mondiale – va lansa în premieră pentru Brașov un concurs internațional de proiecte care va oferi soluția cea mai bună pentru acest demers.
Primul pas important în stabilirea temei de concurs este lansarea unei dezbateri publice în care toți cei interesați de modul în care va trebui să arate Piața Sfatului își vor putea spune părerea.
Specialiștii în urbanism și arhitectură, cetățenii, riveranii, agenții economici, chiar și turiștii își vor putea exprima opiniile în cadrul unui chestionar lansat astăzi pe site-ul Ordinului Arhitecților din România și care va putea fi accesat și din portalul Primăriei Brașov.
În procedura de consultare publică vor fi incluse și întâlniri cu profesioniștii în domeniu, dar și cu societatea civilă, organizații profesionale sau simpli cetățeni.
„În cadrul parteneriatul pe care îl avem cu Banca Mondială și după ce mai mulți experți ai acestei bănci au analizat Piața Sfatului s-a ajuns la concluzia că organizarea unui concurs internațional de soluții este cea mai bună variantă de reconfigurare a acestei zone.
Pentru organizarea lui am cerut asistența tehnică a Ordinului Arhitecților din România, care să ne ajute la elaborarea temei de proiectare, la stabilirea juriului care va analiza proiectele propuse și care ne va sprijini pe toată perioadă derulării acestei proceduri. Într-o primă etapă se va face o consultare a brașovenilor, a agenților economici din zonă, a arhitecților și, de ce nu, a turiștilor care ne vizitează orașul.
Pe baza acestor așteptări se va configura tema de proiectare, astfel încât proiectul declarat câștigător să reprezinte cel mai bine așteptările tuturor celor interesați“, a explicat primarul George Scripcaru.
„Primăria Municipiului Brașov a încheiat cu Ordinul Arhitecților din România un contract de consultanță și asistență tehnică având ca obiect organizarea concursului internațional de soluții pentru reconfigurarea zonei Pieței Sfatului. Gradul de intervenție va fi definit în urma unei teme de proiectare ce va rezulta din consultarea publicului, atât cetățeni, cât și membri ai Ordinului Arhitecților, specialiști sau alte structuri interesate“, a spus, la rândul său, Marilena Manolache, Arhitectul Șef al Municipiului Brașov.
Citește continuarea pe brasovcity.ro








