Un tânăr de 20 din Brașov, beat și fără permis, a intrat cu scuterul într-un podeț

Duminică în jurul orei 17,15 pe strada Mihai Viteazul din localitatea Budila, județul Brașov a avut loc un accident de circulație în următoarele circumstanțe:

Un tânăr în vârstă de 20 ani care conducea un moped, care nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare sau înregistrare, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit podețul din beton de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, conducătorul mopedului a fost proiectat în afara părții carosabile.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu are permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat/înregistrat.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.58 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, dosar  instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...