Suspiciuni de trucare a unei licitații publice la Primăria Brașov. Consiliul Concurenței a deschis o anchetă

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucarea a unei licitații publice organizată de Primăria Municipiului Braşov, în anul 2018, pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plată de pe domeniul public al orașului.

Autoritatea de concurență suspectează că 4 companii, Rosilo Montaj SRL, Bio Diversitas SRL, Aeon Building SRL şi M.B. Building&Consulting SRL, s-au înțeles și au adoptat un comportament menit să asigure câştigarea contractului de concesiune de către ofertantul prestabilit de către acestea.

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile celor trei firmelor, documentele ridicate aflându-se în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale acesteia.

Reamintim că, în anul 2019, Consiliul Concurenței a finalizat o analiză pe piața serviciilor de parcare publică cu plată la nivelul municipiilor reşedinţă de județ.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că, în unele cazuri, durata contractelor de delegare a gestiunii/concesiune pentru servicii de parcare este foarte mare, existând şi posibilitatea de prelungire. Astfel, deși concurenţa între furnizorii/prestatorii de servicii de parcare se poate manifesta doar cu ocazia derulării procedurilor de achiziție publică pentru desemn

area operatorilor care vor administra parcările, pe perioada derulării contractului, piața este închisă pentru concurență. Ca urmare, una dintre recomandările Consiliului Concurenței este ca autorităţile publice locale să limiteze durata contractelor la o perioadă de 5 ani și să evite prelungirea nejustificată a acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...